Noi lucrări video-art realizate în cadrul proiectului Zoom In/Out. Immaterial performance

Dezvoltat de Asociația 4Culture în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România – filiala București, Institutul Național al Patrimoniului, rețeaua europeană Life Long Burning și Anuala de Arhitectură București 2020,  proiectul “Zoom In/Out-Immaterial performance” a invitat artiști contemporani activi în domeniul artelor vizuale, cinematografiei și artelor performative, într-un demers de cercetare a temei locuirii și efectele pe care privarea contactului direct cu spațiul exterior – piața, biroul, natura, le au asupra percepției timpului și a corpului.

Într-o perioadă în care rutina unui program care să păstreze relația timp-spațiu în parametrii cu care eram obișnuiți, oferind repere exacte, se dilată, făcând astfel loc unei zone gri de percepție, proiectul propune un demers artistic de introspecție a poziționării noastre în societate, a rolurilor pe care le jucăm, a unui absurd al locuirii atunci când spațiul devine singular. Acestea au fost transpuse în practici ce au ca scop modificarea sau chiar schimbarea a ceea ce determină ecologia corpului și a experienței locuirii, prin intermediul unor serii de lucrări video art ce transmit un mesaj de speranță, că lucrurile pot fi și altfel.

Spațiile în care performerii au acționat sunt realizări contemporane ale arhitecților bucureșteni, lucrări premiate de jurii internaționale în cadrul Anualei de Arhitectură București. Fotografiile sunt realizate de Diana Păun, artist vizual.

Lucrările video au fost prezentate în premieră, în cadrul dialogului dintre Emil Ivănescu, curator Anuala de Arhitectură București, președinte OAR București și Andreea Căpitănescu, curator și director artistic eXplore festival. Evenimentul a fost difuzat online în cadrul eXplore festival #15, în data de 25 octombrie 2020. 

Detalii  eveniment și înregistrarea dialogului ->  https://fb.me/e/cRwhwHbhb

Emil Ivănescu este arhitect, președinte al Filialei Teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România. În 2004, a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” iar din 2011 este doctor în arhitectură, cu lucrarea: „Corpul postorganic și arhitectura ambiguității”. În 2012, a câștigat concursul pentru amenajarea Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția. În 2014, a câștigat concursul pentru amenajarea Pavilionului ICR la Bienala de Arhitectură de la Veneția. Din anul 2010 este curatorul și organizatorul „Anualei de Arhitectură București”, un eveniment de arhitectură cu scopul de a mediatiza cele mai bune producții de arhitectură din București.

4Culture, WASP Studios și OAR București / Anuala de Arhitectură au colaborat și în anii anteriori, în cadrul proiectelor Ergonomica (2017) și Performance, Architecture and Landscape (2019). 

Andreea Căpitănescu este doctorand al Universității Naționale de Arte București, artist, coregraf și performer, președinte și membru co-fondator al Asociației 4Culture. A inițiat și dezvoltat numeroase proiecte internaționale, în calitate de fondator, manager cultural, curator și artist: eXplore festival – International Contemporary Dance and Performance Festival (eveniment anual din 2005), proiectele europene Life Long Burning (20013-2018, 2018-2022) și Jardin d’Europe (2008-2013), Foreign bodies (2014-2016), proiect EEA Grants (dans contemporan / performance, film documentar, ateliere și schimburi culturale), WASP – Working Art Space and Production, București (spațiu independent de artă contemporană, fondat în anul 2012), curator și director artistic al WASP Studios, Europalia Arts Festival – curator program artele spectacolului (2019-2020).

Echipa artistică:

Andreea Căpitănescu, curator

Ilinca Hărnuț, Diana Spiridon, Flavia Giurgiu, Geta Corca, Vlad Benescu, coregrafie și performance

Alexandru Mihai, cinematografie, edit și color grading

Andrei Raicu, sound design

Diana Păun, artist visual

Emil Ivănescu, arhitect

***

Zoom In/Out. Immaterial performance

Producător: Asociația 4Culture

Co-producător: WASP Studios

Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și de Life Long Burning – Towards A Sustainable Eco-System for Contemporary Dance in Europe, proiect multianual co-finanțat  prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

Parteneri: Ordinul Arhitecților din România – filiala București, Institutul Național al Patrimoniului, Anuala de Arhitectură București 2020, Muzeul Național al Literaturii Române.

Parteneri media: Radio România Cultural, Modernism, Zeppelin, Revista ARTA, Designist, feeder.ro, IQads, România Pozitivă

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Română
English Română